14 Octombrie 2016 (Informatia Zilei)
Loga Dance School incepe un nou program de antidrog – party
Un program antidrog nu tocmai specific unei scoli de dans sportive deruleaza, an de an, Loga Dance School la Satu Mare. Sambata, 15 octombrie, va avea loc prima astfel de manifestare din anul scolar in curs.
Acesta este cel de al saselea an cand Loga Dance School invita elevii din clasele V-VIII la un eveniment prin care adolescentii pot experimenta pe viu ca exista alternative la comportamentele care creeaza dependente, printr-un mod de viata sanatos, fara droguri si stupefiante. C
ea de a 36-a de intalnire de acest gen va avea loc, la fel ca si cele anterioare, sambata seara, intre orele 19-22:30. Intalnirile au loc in fiecare luna, iar in cadrul celor 5 intalniri din cursul anului vor putea fi invitati elevii tuturor claselor gimnaziale din municipiu.
Evenimentul se va deschide cu o prezentare facuta de Felicia Hrihorisan de la Inspectoratul Judetean de Politie Satu Mare si de un specialist din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, tinerii avand posibilitatea de a adresa intrebari invitatilor.
Aceasta parte a programului dureaza in medie cate o jumatate de ora, dupa care urmeaza petrecerea.
Desi la inceput organizatorii au avut retineri privind dorinta de pariticipare a tinerilor, acum deja parintii vin sa se intereseze cand va avea loc party-ul.
In cei 5 ani care au trecut, evenimentul a devenit atat de indragit de elevi, incat la ora actuala participarea este conditionata de rezultatele la invatatura.
A devenit un stimulant prin care parintii ii pot indemna mai usor pe copii sa puna mana pe carte.