26 Noiembrie 2015 (Informatia Zilei)
Eleganta si splendoare la a opta Gala Loga Dance School
Scoala de dans a aniversat 8 ani de la infiintare printr-un spectacol de neegalat.
Marti, 24 noiembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor din municipiul Satu Mare a avut loc Gala Loga Dance School, scoala de dans aniversand 8 ani de la infiintare.
Pret de cateva zeci de minute, satmarenii care au luat cu asalt sala de spectacole au vizionat un show extraordinar definit de eleganta si splendoare. Reprezentantii scolii de dans au pus in scena un spectacol de zile mari in care au fost implicati cursantii scolii de dans si cele doua echipe care reprezinta judetul Satu Mare in cele mai importante competitii din tara si de peste hotare: Vekony Viktor & Loga Hajnalka si Loga Lorand & Ary Dalma.
Pe scena au urcat peste 100 de sportivi, copii si adulti de la grupele de intermediari, performanta si concurs, care au etalat stilurile de dans standard, latino si salsa. Ropote de aplauze au primit cu totii, mai cu seama pentru ca practica dansul din pasiune, lucru care s-a observant si prin intermediul miscarilor executate.
Grupele s-au pregatit cu mai multe dansuri de formative, iar antrenorii Vekony Viktor si Loga Hajnalka au impresionat publicul cu dansuri standard si latino. Fara nicio exagerare putem spune ca acest cuplu a fost preferatul publicului, care nu a contenit sa aplaude minute in sir la fiecare intrare si iesire pe scena. Loga Hajnalka a emanat senzualitate, pasiune si eleganta la fiecare miscare executata, Viktor completand-o perfect.
“Cred ca este din cauza ca noi suntem antrenorii si noi ii iubim pe copii foarte mult, ii respectam pe parinti si asta s-a auzit si din aplauzele lor.
La Satu Mare dansul este apreciat foarte mult. Imi aduc aminte cand s-a deschis Loga Dance School, pe atunci eu inca eram dansator in Ungaria si am fost invitat de Loga Lorant sa dansez, iar cand am intrat pe scena am fost apreciati foarte, foarte mult”, ne-a marturisit antrenorul Vekony Viktor, care, desi este din Ungaria, a invatat sa vorbeasca foarte bine romaneste si isi petrece majoritatea timpului la Satu Mare lucrand cu dansatorii.
In acesti 8 ani, peste 2800 de satmareni au trecut pragul scolii de dans, lucru care pare de necrezut, chiar si pentru antrenoarea Loga Hajnalka.
“De fiecare data am avut emotii, si la aceasta a 8-a editie am avut emotii. Au trecut foarte, foarte repede acesti 8 ani si cand ne uitam in urma ne gandim la viitor si la cum o sa treaca 9, 10 ani. Intotdeauna am mai mari emotii pentru copii, vreau sa iasa totul bine, si pentru noi am, mai ales acum, ca am avut niste coregrafii noi fata de restul anilor, dar totul a decurs foarte bine”, ne-a marturisit Loga Hajnalka.
In 2014, sportivii de la Loga Dance School au participat la 17 concursuri obtinand 68 de medalii. In acest sfarsit de ani mai urmeaza cateva competitii la care vor participa in luna decembrie.
Pana in luna noiembrie au participat la 13 concursuri, obtinand 83 de medalii, din care mai mult de jumatate au fost pe podium – 15 medalii de aur, 20 de argint, 16 de bronz, iar celelalte pe locurile 4, 5 si 6 in finale.
“Anul viitor ne dorim sa castigam minim 100 de medalii, evident cu cat mai multe locuri pe podium.
Pentru noi urmeaza campania caritabila, pentru care ne pregatim luna viitoare, apoi o vacanta de 3 saptamani, pentru ca in luna ianuarie, la sfarsit, incepem din nou participarea la concursuri si pana in iunie toate weekendurile ne sunt ocupate” a declarant Loga Lorant, managerul Loga Dance School.
In acest weekend sportivii vor participa la un concurs in Cluj-Napoca, “Napoca Dance Fest”, iar cu detalii despre rezultatele obtinute vom reveni dupa terminarea competitiei.