6 Iulie 2011 (Informatia Zilei)
Dansul sportiv, o realitate complexa a epocii contemporane – Partea a III-a
Dansul sportiv sau ”Dance Sport” este un termen utilizat pentru a defini, exprima si evidentia latura competitiva a dansului de societate.
Aceasta activitate de petrecere a timpului liber, interesanta si plina de farmec, a fost astfel redenumita pentru a se potrivi mai bine cu imaginea sa moderna de sport solicitant. Caracteristicile sale constau in forta fizica, agilitate, coordonare, rezistenta, nivel ridicat de flexibilitate, disciplina, munca in echipa, talent, stil si interpretare muzicala.
Articolul de fata cauta sa faca o prezentare cit mai completa a dansului sportiv ca fenomen, a dansului care se preda si se practica in toate scolile de dans care se respecta si deci in mod implicit si in cadrul scolii noastre Loga Dance School.
In primele doua parti ale articolului am reusit sa trecem in revista grupa dansurilor de concurs standard. Haideti sa mergem acum mai departe si sa analizam putin cealalta grupa a dansurilor de performanta si competitie si anume grupa dansurilor latino.
Stilul latino va ofera energicul dans samba, cha cha-ul cel plin de senzualitate, rumba, care este dansul iubirii sau o poveste de dragoste transpusa in pasi de dans, inconfundabilul paso doble in care clocoteste atmosfera specifica coridelor spaniole si jive-ul care este mostenitorul celebrului rock & roll.
Dansul sportiv – grupa de dansuri latino
Samba
Samba este un dans care isi trage originile din Africa, dar a fost practic descoperit in Brazilia, unde a ajuns fiind adus de sclavi. Gradat samba s-a dezvoltat atat de mult incat a ajuns sa fie considerat un dans national. Ca alcatuire este o combinatie de influente africane, indiene si iberice. In secolul al XVI-lea, portughezii au descoperit pe coasta sud americana, un loc deosebit de frumos, numit January River, adica Rio de Janeiro. Colonistii s-au stabilit acolo in numar mare, iar pe masura ce colonia a inceput sa prospere, au fost adusi din ce in ce mai multi sclavi din sud vestul Africii pentru plantatiile din Bahia, acum zona de nord-est a actualei Brazilii. Pentru adeptii religiei afro-braziliene, (Candomble), Samba inseamna a te ruga, a-ti invoca propriul ”orixa” (Dumnezeu).
Ritmurile africane ce au fost asimilate in muzica latino provin din Congo sau alte tari vest africane care au reprezentat in acea vreme surse de sclavi pentru Lumea Noua. In patria natala a acestor sclavi, ritmurile erau menite a invoca diversi zei. Candomble pastreaza aceste ritmuri chiar si in timpurile noastre! Acestea sunt ritmurile care au dat nota dominanta a muzicii braziliene, facand din Samba un tip unic de muzica.
Nu o data insa dansurile native au fost considerate de catre europeni ca fiind o blasfemie si de aceea in multe situatii acestia au cautat sa stopeze dezvoltarea si evolutia lor. Cu toate acestea, in multe dintre coloniile nou infiintate acest stil de dans a ajuns sa fie adoptat atat de catre albi cat si de catre negri. Primele incercari de a aduce samba in salile de dans europene dateaza in jurul anilor 1923-1924.
Samba va deveni insa un dans cu adevarat popular in Europa abia dupa al doilea razboi mondial. In anii 1830 s-a dezvoltat un dans provenind dintr-o mixtura intre figurile de dans executate de negri si anumite rotatii ale corpului si sway-uri preluate din Lundu. Mai tarziu dansul a fost imbogatit cu cativa pasi de carnaval, iar dansatorii au optat gradat pentru stilul european caracterizat de o pozitie de dans destul de apropiata intre cei doi dansatori.
In jurul anului 1885 samba, a fost adoptat ca dans de inalta societate din Rio, si popularizata sub numele de Zemba Queca. Ulterior numele sau a fost modificat in Masemba. La inceputul secolului XX, Masemba a fost combinat cu un alt dans brazilian numit Maxixe si a fost popularizat in aceasta noua varianta in SUA si Europa. Noul dans era descris ca avand pasi de polka, realizati pe muzica cubaneza. In anii 1930, Samba s-a numit Carioca.
O mare contributie la popularizarea acestui dans a avut cinematograful. Filmele cu Fred Astaire si Ginger Rogers dansand acest stil sau alte pelicule ca ”Flying Down to Rio” au ajutat mult la raspandirea dansului de samba. In anul 1941, popularitatea lui a explodat efectiv prin jocul realizat de Carmen Miranda in numeroasele ei filme, mai ales in “That Night in Rio”. Interesant de retinut este modul in care au ajuns posturile de radio din SUA si intreaga lume, sa emita acest gen de muzica… Aceste posturi trebuiau sa plateasca taxe exorbitante pentru drepturile de autor ale muzicii autohtone si europene.
Este usor de inteles de ce au preferat ca in loc sa plateasca sume foarte mari de bani, sa transmita mai degraba muzica latino, care pe langa faptul ca se putea emite fara nici o taxa, prindea extraordinar de bine la public. Masura muzicala specifica dansului de samba este de doua patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 50-52 de masuri pe minut.
Pentru a reusi sa exprime adevaratul caracter al Sambei, dansatorii trebuie sa abordeze o interpretare vesela, vioaie si exuberanta. Majoritatea figurilor de Samba sunt realizate prin miscarea soldurilor, miscare dificila, fara de care insa dansul si-ar pierde cu siguranta efectul. Cu o coregrafie echilibrata, alternand deplasarile cu partile statice si miscarile rapide cu cele lente, acest dans emana multa energie amintind in permanenta de vestitele carnavaluri de la Rio de Janeiro.
Cha-Cha
Nu se poate vorbi despre cha-cha fara a pomeni in prealabil despre mambo. Exista trei forme de mambo si anume: simplu, dublu sau triplu. Cha-cha-ul s-a dezvoltat din acest tip de dans. La sfarsitul anilor 1940, in cazinourile marilor orase din Cuba, cantau mai multe trupe de muzicieni americani si cubanezi. Cateva dintre aceste orchestre au incercat sa combine ritmul american de jazz, cu cel cubanez de rumba. Rezultatul acestei combinatii a fost un nou dans, denumit mambo. Masura muzicala specifica acestui dans este de patru patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 30 de masuri pe minut.
Printre numeroasele figuri de mambo, exista una care se numea „chatch”, figura ce implica realizarea a trei miscari rapide urmate de doi pasi mai lenti. Pana la inceputul anului 1950 aceasta figura a reusit sa schiteze de una singura un nou dans, dans numit cha-cha-cha. Cha-cha-ul a mostenit foarte multe elemente de stil de la „parintii” lui, adica mambo si rumba, ramanand un dans senzual, dar in acelasi timp foarte energic.
Tehnica sa de executie este asemanatore cu cea a majoritatii dansurilor latine, miscarea realizandu-se cu picioarele apropiate de podea. Soldurile dansatorilor sunt relaxate si permit o miscare naturala a sectiunii pelviene. Partea superioara a corpului se pozitioneaza deasupra piciorului cu care se face urmatorul pas. Cha-cha-ul este ultimul dans venit in grupa dansurilor latino-americane. A fost pentru prima data vazut in jurul anilor 1950 in salile de dans din America, fiind o versiune mai lenta si mai putin complicata a Mambo-ului. Cum s-a ajuns la acest lucru?
La vremea respectiva existau pareri care afirmau ca Mambo-ul este prea rapid si prea sacadat, iar orchestrele au inceput sa caute ritmuri mai lente de interpretare. Creat in Cuba, Cha-cha-ul contine ritmuri afro-cubaneze amestecate pe un fond latino. Exista mai multe ipoteze in ceea ce priveste originea numelui ”Cha-Cha-Cha”. O prima versiune afirma ca acesta provine din Haiti, unde se uitiliza un ”clopot” special facut dintr-o placa, ce scotea un zgomot „cha-cha” cand era manipulata intr-un anume fel. O alta varianta ce cauta sa explice originea numelui noului dans afirma ca, atunci cand femeile cubaneze danseaza, pantofii lor lovesc podeaua cu calcaiele in ritm de cha-cha-cha.
O a treia ipoteza identifica provenienta numelui din cuvantul spaniol „chacha”, care inseamna asistenta medicala, din „chachar” care semnifica „a mesteca frunze ale arborelui de cacao”, sau din „char” care inseamna „ceai”. Deci, la inceputul anilor 50 marile orchestre cubaneze, cantau cu multa fervoare cha-cha si astfel, ca o parte a nebuniei latine, dansul cha-cha-cha a inceput sa se imprastie ca un foc salbatic peste cultura muzicala americana. La un moment dat practic orice formatie care se respecta trebuia sa adauge cel putin o piesa cha-cha pe LP-ul lor.
Cha-cha-ul in sine a fost inventat in anul 1954 de un violonist cubanez, pe nume Enrique Jorrin.
Membru orchestrei americane Charanga, Jorrin a redus ritmul mamboului si a facut cateva inregistrari care au ajutat la implementarea acestei schimbari. Datorita ritmului sau rapid, cha-cha-ul cere pasi foarte mici. Se danseaza pe o masura de patru patrimi, dansatorii executand intoarceri specifice in executia pasilor. La toate acestea s-au adaugat si multe alte miscari noi, fanteziste.
S-au inclus pasii incrucisati, rotatiile, miscarile laterale, cu franari sau opriri de moment. Cha-cha-ul cere de la dansatori miscari ample de solduri, ceea ce il face sa fie un dans foarte expresiv, si plin de viata. Este de asemenea un dans ce implica miscari rapide ce degaja o atmosfera vesela, jucausa, putin obraznica si strengareasca.
Ca ritm cha-cha-cha-ul este un dans sacadat, plin de vitalitate si forta, dansandu-se pe melodii ce au imprumutat multe elemente din jazz, beat si disco. Cha-cha-ul este popular si astazi, ritmul lui putand fi auzit adesea in muzica lui Julio Iglesias, Gloria Estefan, Ricky Martin, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez, Chayanne si multi altii.
(Va urma)