18 Martie 2016 (portalsm.ro)
Satmarenii se mobilizeaza exemplar pentru salvarea micutului Dragos. Concert caritabil pentru inima lui
Situatia in care se afla parintii micutului Dragos, care are nevoie de ajutorul tuturor in evderea obtinerii banilor necesari pentru o operatie costisitoare de care depinde viata sa in strainatate, i-a mobilizat exemplar pe satmareni.
Mobilizare pe Facebook
Imediat ce situatia dramatica a lui Dragos, care are doar 8 luni, a fost facuta publica de intreaga mass-media din judet, satmarenii au distribuit cat au putut de mult mesaje pe retelele de socializare prin care destinatarii erau indemnati sa doneze fiecare cat poate. ” Aveti 5 lei in plus? Nu considerati ca e putin, acel euro poate face diferenta. Va rog!”, suna unul dintre mesajele distribuite de Crina Cosa.
Concert caritabil
Nu a ramas insensibil la drama prin care trec in acest moment parintii lui Dragos nici directorul Scolii de Arte Satu Mare, Mircea Deac. Tot prin intermediul retelelor de socializare, acesta ii chema pe toti artistii din judet pentru a organiza un spectacol caritabil pentru salvarea lui Dragos. ”PRIETENI, ATENTIUNE!!! Ne mobilizam pentru a-l salva pe baietasul de 8 luni care are nevoie URGENTA de bani pentru operatia care ii poate salva viata! In acest sens, vom organiza un spectacol umanitar pentru strangere de fonduri! Maine dimineata, la ora 10, vom stabili detaliile. Ii rog pe toti prietenii din lista mea sa distribuie aceasta postare si ii rog pe artistii de orice fel sa se implice in spectacol!!! E FOARTE URGENT!!!!”, se arata in mesajul mobilizator al acestuia, postat aseara pe Facebook.
dragos2
Acesta ne-a declarat ca marti, de la ora 18.00, la Filarmonica ”Dinu Lipatti” va avea loc un concert caritabil care se va intitula ”Din inima pentru inima lui Dragos” la care isi vor da concursul Trupa XXIl, Petrica Muresan, Ghita Muntreanu, Formatia Clasic, Rares Juncan, Raluca Dumitru, Loga Dance School, Passion for Salsa, Black and White Angels si Passion Mom. Nu vor fi vandute bilete pentru acest concert, insa la intrare va exista o urna in care fiecare satmarean va putea depune orice suma doreste pentru salvarea lui Dragos.
Olimpia joaca pentru inima lui Dragos
Si jucatorii Olimpiei vor juca maine pentru inima lui Dragos. Potrivit conducerii clubului, toate incasarile de la meciul dintre Olimpia Satu Mare si CSM Ramnicu Valcea, ce se va disputa de la ora 13.00 pe stadionul Olimpia, vor fi donate pentru salvarea lui Dragos.
”Va invitam in numar mare la stadion. Alaturati-va campaniei lansate de familie prin intermediul presei locale. Micutul Dragos are nevoie urgenta de o interventie chirurgicala in strainatate iar costurile se ridica la aproximativ 40.000 euro”, se arata in mesajul transmis de FC Olimpia Satu Mare.
Micutul Dragos a fost diagnosticat cu o boala de inima, adica are o hemoragie interna severa. A suferit o interventie chirugicala la Targu Mures, insa mai are nevoie de inca una, care nu poate fi realizata in Romania decat in strainatate. Costurile unei astfel de operatii se ridica la 30-40 de mii de euro. Parintii micutului, Octavian si Raluca Sabou, au nevoie de ajutorul satmarenilor pentru a-l salva pe Dragos.
Cei care doresc sa ajute familia pusa la grea incercare pot face donatii, atat in lei, cat si in valuta, in conturile deschise pe numele mamei si al tatalui.
BANCA TRANSILVANIA:
RO09BTRL03101201N23121xx Sabou Raluca Mariana – cont in lei
RO62BTRLRONCRT0205814402 Sabou Octavian Petrut – cont in lei
RO81BTRL03104201N23121XX Swift:BTRL RO 22 SMA Sabou Raluca Mariana-cont in euro