20 Iulie 2011 (Informatia Zilei)

Dansul sportiv, o realitate complexa a epocii contemporane – Partea a IV-a

Ultimele trei dansuri pe care le vom descrie in cadrul acestei prezentari sunt Rumba, Paso Doble si Jive.

Loga Dance School ii invita cu placere pe toti cei care doresc sa patrunda mai adanc in tainele dansului sportiv sa vina sa se inscrie la cursurile sale.

Puteti astfel sa petreceti un timp placut alaturi de noi, sa treceti de la stadiul de teorie la cel de practica si astfel sa va perfectionati stilul propriu de dans. Va asteptam cu placere!

Rumba

Denumirea ”Rumba” este un termen generic ce acopera o mare varietate de nume (Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo) a unei muzici sau a unui dans din vestul Cubei. Semnificatia sa exacta variaza de la o zona la alta. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, „Son-ul” era un dans popular al clasei medii din Cuba, fiind o varianta rafinata ceva mai lenta a Rumbei. Si mai lent decat Son-ul era „Danzon-ul”, dansul bogatasilor din Cuba in care se fac pasi foarte mici, femeia executand o usoara basculare a soldurilor prin indoirea si intinderea alternativa a genunchilor. Rumba are doua surse de provenienta si anume una spaniola si cealalta africana.

Dezvoltarea sa principala a avut loc insa in Cuba, desi au existat evolutii similare si in alte insule din Caraibe si America Latina.

Influenta Rumbei a inceput sa se faca resimtita odata cu importul sclavilor negri din Africa. In  timpul acestui dans au loc miscari exagerate specifice ale soldurilor, cu o atitudine senzuala agresiva din partea barbatului si una defensiva din partea femeii. Muzica este formata din batai intrerupte (stacatto beat) sustinute de miscari expresive ale dansatorilor. Instrumentele acompaniatoare includ maracas, clavecin, marimbola si tobe.

Rumba americana este o versiune modificata a Son-ului. Prima incercare serioasa de introducere a ei in SUA, a fost facuta de catre Lew Quinn si Joan Sawyer in 1913.

Zece ani mai tarziu liderul formatiei, Emil Coleman aduce muzicieni si dansatori de Rumba in New York.

In anul 1925 cand Benito Collada a deschis clubul El Chico in Greenwich Village, si-a dat seama ca new-york-ezii nu stiau inca nimic despre Rumba. Adevaratul interes pentru muzica Latino a inceput insa sa apara de abia in ultima parte a anilor 1920, cand Xavier Cugat a format o orchestra specializata in acest gen de muzica. Mai tarziu, in anii 1930 Cugat canta la renumitul hotel Waldorf Astoria din New York, avand cea mai remarcabila orchestra din acele vremuri. Dansul Rumba apare in 1935 in filmul cu acelasi nume – ”Rumba”, un music-hall superficial, in care George Raft juca rolul unui dansator ce o cucerea pe Carol Lombard prin limbajul universal al dansului.

Evolutia Rumbei in Europa a fost mult inlesnita de entuziasmul si abilitatea interpretativa a profesorului londonez Monsieur Pierre, care in anii 1930 impreuna cu partenera sa Doris Lavelle a popularizat adevarata versiune a Rumbei Cubaneze, in Londra. Dupa mai multe controverse anul 1955 aduce recunoasterea oficiala a versiunii Rumbei Cubaneze.

Masura muzicala a rumbei este de patru patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 25-27 masuri pe minut. Senzuala, subtila si pasionanta, rumba este numita “perla dansurilor latino-americane”, fiind un dans al iubirii si suferintei. In alcatuirea sa se regasesc miscari ample ale bazinului si unduiri elegante ale bratelor, totul pr fondul unei melodicitati lirice cu tenta de melodrama.

Astazi multe din figurile sale de baza au pastrat vechea poveste pasionanta de dragoste in care femeia incearca sa domine barbatul cu ajutorul farmecului sau feminin. In coregrafiile reusite va exista intotdeauna un element de “tachinare si fuga”, barbatul fiind mai intai ispitit si apoi respins. Pentru femeie miscarile cele mai atractive sunt cele de bazin, in timp ce barbatul isi foloseste intregul trup pentru a-si impresiona si domina partenera. Din pacate, la finalul dansului el este intotdeauna respins.
Rumba a fost si va ramane spiritul si sufletul muzicii si dansului latino-american.

Ritmurile fascinante si expresivitatea corpurilorin timpul dansului de din Rumba au facut din acesta unul dintre cele mai populare dansuri latino-americane.

Paso Doble

Paso Doble este singurul dans latino-american ce nu isi are radacinile in cultura ”Negro”, fiind originar din Spania. Numele de ”Paso Doble” provine evident din limba spaniola, in traducere libera insemnand ”doi pasi”. Conceptul celor doi pasi se refera la natura pasilor de dans, care pot fi numarati cu ”1, 2” pentru pentru deplasarile ”stanga, dreapta”.
Paso doble este unul dintre multiplele dansuri spaniole traditionale care sunt asociate cu diferite aspecte ale vietii. Acest dans s-a dezvoltat pornind de la miscarile de baza ale matadorului in timpul coridelor.

In cadrul sau centrul atentiei este fixat mai mult pe barbat,  partenerei sale revenindu-i rolul capei. Elementul de legatura intre corida si muzica acestui dans, este dat mai ales de specificul de ”mars” al liniei melodice, care este practic identic cu cel al muzicii utilizate la inceputul unei coride. Originea coridelor provine din Creta, acest tip de manifestatii fiind adoptate de spanioli de abia prin anii 1700.

Paso Doble este in general ultimul dans care se invata in timpul cursurilor de dansuri latino, deoarece se bazeaza pe o coregrafie precis aranjata pe muzica, fiind un dans foarte dificil. Dansul Paso Doble a inceput sa castige popularitate in jurul anilor 1920, cu un punct culminant in anul 1926. Ca dans de competitie a ajuns sa fie acceptat dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.

Masura sa muzicala este de doua patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 60-62 masuri pe minut. Inca de la primele acorduri ale muzicii se evoca in mod evident o atmosfera tipic spaniola. Tinuta adoptata de dansatori in timpul executiei este cu pieptul larg, scos in fata,  umerii trasi in spate si in jos, cu gatul intins si capul inclinat spre in fata si usor in jos. Aceasta este practic pozitia toreadorului care trebuie sa aiba contact vizual permanent cu taurul.

Greutatea corpului este usor impinsa spre in fata, majoritatea pasilor mergand insa spre in spate cu pornire din calcai. Coregrafia dansului Paso Doble este legata de structura melodica a dansului ”Espagna Cani”, care este dansul tiganesc spaniol, acest dans fiind alcatuit din trei bucati muzicale in crescendo. Aceste momente sunt usor de remarcat datorita pozelor spectaculoase relalizate de catre dansatori intre ele, ceea ce adauga un plus de grandoare dansului.

Jive

Jive-ul, este un dans adus din America care s-a dezvoltat initial din precursorul sau numit ” Jitteburg ” prin eliminarea elementelor acrobatice si perfectionarea tehnicii. Prima descriere a acestui dans in Europa a fost realizata de catre profesorul londonez de dans Victor Silvester, in anul 1944. Originile cuvantului ”jive” exact cunoscute. Termenul ar putea veni de la “jive talk”, care inseamna vorbire galagioasa si colorata, nepotrivita, inselatoare, sau exagerata. Aceste lemente se regasesc parca si in caracterul jive-ului care este un dans saltaret si galagios. Primele influente ale jive-ului provin de la sclavii africani din America. Acestia dansau cateva dansuri traditionale care aveau in compozitia lor atat pasi simpli cat si tripli.

Muzica acestor dansuri avea un ritm continuu de bas, si cateva elemente ale ritmului actual de jive. In anii 1880, printre negrii din Sud se organizau concursuri ale acestui dans, iar premiul era un tort, astfel incat dansul a primit numele de „Mersul tortului”. Modul exuberant al manifestarii muzicale si coregrafice ale acestui tip de dans contrasta foarte mult cu stilul mai mult decat sobru si fara viata al albilor din inalta societate. Odata cu moartea reginei Victoria in 1901, popoarele vorbitoare de limba engleza s-au simtit mai libere si au adoptat nu numai acest dans, ci si multe altele pana atunci considerarte ca fiind indecente. Jive-ul este un amestec de Rock&Roll, Boogie-Woogie, American Swing si Jitteburg, care genereaza  caracterul expresiv si rapid al Jive-ului.

Dintre toate dansurile mai sus enumerate jive-ul este cel mai mult legat de swing, mai ales deoarece a evoluat in urma competitiilor care se organizau in America si in anumite parti ale Europei la inceputul anilor 1900. Muzica de jive s-a dezvoltat mai ales in perioada anilor ’50 – ’60, continand ritmuri saltarete, vioaie si placute. Jive-ul poate fi dansat atat pe ringul de dans, in cadrul competitiilor sportive, cat si in discoteca sau in cluburi. Cel mai evident element distinctiv al acestui dans este viteza. Dansurile din aceeasi familie cum ar fi Swing-ul sau Lindy hop necesita un spatiu considerabil de dans cat si o mare cantitate de energie fizica.

Este bine de stiut ca exista doua stiluri de jive si anume: stilul international, adica cel descris mai sus, ti stilul autentic, sau cel bazat mai mult pe miscarile swingului.

Dupa cum spuneam jive-ul este un dans foarte rapid, care consuma multa energie. Fiind ultimul dans in cadrul competitiilor, dansatorii sunt nevoiti sa demonstreze ca dupa ce au evoluat in celelate patru dansuri mai au inca energia necesara pentru Jive.
Dansul Jive este un dans mai mult static, in timpul sau neexistand multa deplasare. Timpii accentuati sunt 2 si 4.

In competitii si concursuri Jive-ul dureaza intre 1,5 si 2 minute. Muzica sa are un ritm de patru patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 42-44 masuri pe minut. Dansul mai contine si pasi de chasse, kick-uri si piruete rapid realizate. In cele mai multe cazuri aceste elemente se succed intr-un ritm ametitor in constructii complicate, si de accea cei doi parteneri trebuie sa ramana foarte concentrati pentru nu a pierde ritmul muzical.

In cadrul competitiilor, partenerii sunt de cele mai multe ori punctati in functie de energia pe care o manifesta si de corectitudinea si estetica executiei pasilor pe ritmul melodiei.  Elementul central al dansului este priza palmelor, care trebuie sa se afle intr-o continua presiune foarte ferma. Un alt element esential in executie este coordonarea dintre cei doi parteneri, mai ales in momentele in care se executa intoarceri rapide si schimbari complicate ale prizei mainilor.

Versiunea actuala a jive-ului are pasii de baza formati din chasse-uri realizate in mod sincopat, lateral, apropiat si iar lateral, conduceri succesiv laterale cu corpul stanga-dreapta, urmate de un pas de rock realizat in spate cu revenire spre in fata. Soldurile se misca cu o jumatate de bataie dupa fiecare pas, greutatea corpului fiind mentinuta in permanent catre in fata, adica pe pernita talpii.

In timpul chasse-ului, datorita faptului ca piciorul care conduce se tine sus, formand un unghi de 90 de grade cu corpul, iar piciorul celalalt pare inactiv, se creaza iluzia optica a ceea ce se numeste „moonwalk” sau mersul pe luna, conferind dansatorului o prezenta interesanta de imponderabilitate.