29 Iunie 2011 (Informatia Zilei)
Dansul sportiv, o realitate complexa a epocii contemporane – Partea a II-a
In Romania, dansul sportiv a luat de la an la an o amploare din ce in ce mai mare. Pe zi ce trece constatam cum in tara noastra se organizeaza tot mai multe concursuri interesante in cadrul carora perechi de dansatori din toata tara vin sa demonstreze ca stiu sa danseze. Se observa de asemenea o crestere continua a calitatii scolilor de dans, care lucreaza cu antrenori din ce in ce mai buni si mai bine calificati.
La Loga Dance School cautam mereu sa mentinem stacheta calitatii cat mai sus in toate serviciile pe care le oferim dansatorilor care frecventeaza cursurile scolii noastre.
In prima parte a articolului nostru am facut o scurta introducere in ceea ce inseamna dansul sportiv, tratand ceva mai pe larg primele dansuri din grupa dansurilor de concurs standard si anume valsul lent si valsul vienez.
Astazi vom incheia trecerea in revista a dansurilor din aceasta grupa, descriind in cateva cuvinte Tango-ul, Slow fox-ul si Quick step-ul.
Tango-ul
Stramosul tangoului este un dans numit Milonga. Masura muzicala specifica acestui tip de dans este cea de de patru patrimi, iar tempoul sau este de 30-33 masuri pe minut. Tangoul este un dans plin de personalitate, cu o traire interioara intensa care invaluie publicul in parfumul sau specific. Milonga era dansata de inalta societate din Brazilia inceputului de secol XX. „The dandies” (baietii in voga) au schimbat asa numita miscare „Polka rhythm” in „Habanere rhythm” si i-au dat numele de Tango deoarece numele de Milonga amintea de ghetourile Buenos Aires-ului. In jurul anului 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca tangoul in Paris.
Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face tangoul un dans popular in Franta, dar drumul sau nu a fost unul pavat cu trandafiri. Au existat multi adepti dar si multi oponenti inversunati. Cei mai puternici dusmani ai tangoului au fost episcopii francezi care atrageau atentia societatii asupra naturii tentante si senzuale a acestui dans, care punea astfel in pericol sfintele invataturi bisericesti.
Tangoul a fost etichetat si in Londra ca fiind un dans erotic si din acest motiv a fost neacceptat o buna perioada de timp. In anul 1907, dupa ce a primit cateva ”ajustari”, in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri, ceaiuri sau cine dansante, unde printre invitati erau mai mereu si dansatori profesionisti. Dusmanii nu au disparut insa peste noapte. Pana si presa din SUA era profund scandalizata de acest fenomen.
In 30 mai 1915 New York Times publica un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”. In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit chiar si o noua boala: „the Tango-foot”. Noul si schimbarea intampina intotdeauna la inceput o oarecare rezistenta. Frumusetea, dinamismul si vigoarea foarte speciala a acestui dans au facut ca pana la urma sa fie acceptat. Specificul tangoului sau este dat de miscarile sincopate si de pauzele bruste, dramatice care il caracterizeaza. Maniera de abordare a acestuia depinde in mare masura de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului sau pasional.
Slow fox-ul
Slow fox-ul provine din foxtrot, ca o derivatie a sa. Foxtrot-ul a aparut la inceputul anilor 1920, multe din figurile specifice acestuia, mai mult sau mai putin adaptate, fiind introduse ulterior si in valsul lent. Masura muzicala specifica acestui dans este de patru patrimi, tempoul in care se danseaza fiind de 30 masuri pe minut. Desi prima pereche care a cunoscut consacrarea dansand pe acest gen de muzica a fost Vernon si Irene Castle, paternitatea foxtrotului este atribuita actorului american de vodevil Henry Fox.
Chiar daca teoria conform careia numele foxtrot-ului provine de la acest actor pare a fi foarte bine argumentata, exista insa si alte teorii privind originea numelui sau. Una dintre acestea face asemanarea intre foxtrot si genul de mers caracteristic cabalinelor (equestrian gait) folosit la lectiile de echitatie si de dresura. Acest gen de deplasare a fost considerat atat de elegant si interesant incat a fost creata chiar o rasa speciala de cai ”Missouri Fox Trotter” cu scopul declarat de a-l realiza cat mai bine.
O alta teorie spune ca denumirea ar avea o legatura chiar cu chiar vulpea (fox). Vulpea e un animal care se poate deplasa cu toate cele patru picioare pe aceeati linie, asemanarea cu deplasarea din slow fox fiind cat se poate de evidenta. Foxtrot-ul a fost introdus in Europa chiar inainte de primul razboi mondial. La inceputurile sale acest dans a fost unul pasional, fiind construit atat din miscari lente cat si rapide.
La sfarsitul razboiului (slow-)foxtrotul era format in general din: ”plimbari”(walks) si grupuri de ”trei pasi” (three steps). In anul 1919 in America acest dans este completat cu o scurta ”intoarcere spin deschisa”, denumita ”Morgan Turn”. In anul 1920 un dansator foarte talentat pe nume G.K. Anderson, introduce figurile ”Pas Pana”(Feather Step) si „schimb de directie ”(change of direction), figuri fara de care Slow-Fox-ul de azi ar fi de neimaginat.
Intrucat profesorii de dans din Europa nu erau foarte entuziasmati de caracterul cam salbatic al foxtrotului, ei au cautat sa-l mai ”domoleasca”, sa-l modifice si sa-l adapteze stilului european. Intre anii 1922 si 1929 Frank Ford care impreuna cu Moly Spain au fost castigatorii Star Championschips in 1927, au dezvoltat miscarea de baza din Slow Fox.
La acea data tempo-ul era inca neclar, muzica pe care se dansa foxtrot variind intre 40 si 50 de batai pe minut in functie de formatia care canta. La sfarsitul anilor douazeci aceasta problema a ritmului a condus la divizarea foxtrotului in doua variante relativ independente si anume slow-foxtrot cu 32 de batai pe minut si quick step cu 50-52 batai pe minut. Anii 30 au devenit epoca de aur a slow foxtrot-ului, fascinatia sa dezvoltandu-se mult datorita versatilitatii figurilor si variatiilor ritmice permise de acesta.
Slow-fox-ul este un dans plin de prestanta, caracteristic stilului englezesc. Este dansul cu cea mai mare eleganta, gratie si stil, impunand dansatorilor un simt al echilibrului si o tehnica a picioarelor ce trebuiesc bine stapanite, acestea conferind spectatorilor impresia de plutire a dansatorilor pe ring. Slow-fox-ul se danseaza pe melodiile pline de stralucire ale stilului jazz lent – blues lansat de marii cantareti ca Ella Fitzgerald si Louis Armstrong.
Quick step-ul
Dezvoltat in timpul primului razboi mondial in suburbiile din New York, quick step-ul a fost interpretat initial de dansatorii africani si caraibieni. Charleston-ul este unul din dansurile care au avut o influenta majora in formarea si dezvoltarea quick step-ului. Acest nou dans a devenit foarte repede popular in salile de dans. Masura muzicala specifica quick step-ului este de patru patrimi, tempo-ul pe care se danseaza fiind de 50 de masuri pe minut.
Foxtrot-ul si quick stepul au o origine comuna. In anii 1920 multe formatii cantau muzica pentru foxtrot mult prea rapid, pasii mari ai acestui dans neputand fi dansati la acea viteza. Acest lucru a nemultumit multa lume, cateva din marile publicatii ale vremii scriind despre acest subiect. Astfel, la sfarsitul anilor 20 au fost dezvoltate doua dansuri diferite slow foxtrot-ul cu 32 batai pe minut si quick step-ul cu 50-52 batai pe minut. Cuplul englez Frank Ford-Molly Spain au dansat in 1927 la competitia “Star Championships” o versiune a acestuia in pereche (pe atunci era un dans solo, nu in doi) fara miscarile de genunchi caracteristice Charlestonului.
Figurile utilizate au fost: quarter turns, cross chasse, zig-zag, cortes, open reverse turns si Flat Charleston. In cele din urma, in anii 1928-1929 s-a nascut definitiv quick step-ul, avand ca elemente caracteristice chasse-urile si pasii incrucisati (lock step).
Quick step-ul a devenit rapid un dans foarte popular deoarece a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societatii un ritm plin de veselie si dinamism specific varstei lor. Acesta este cel mai energic dans standard, fiind in acelasi timp jucaus, vioi si delicat ca un fulg in zbor. Ritmul quick step-ului este unul ascutit, rapid, emanand un farmec aparte. Figurile specifice acestui dans sunt dinamice, pretinzand mult exercitiu si sincronizare.
Stilul specific quick step-ului este dat mai ales de elanul “fulgerator”, de pasii rapizi acopera in avantul lor spatii cu adevarat largi.
Vom reveni cu informatii la fel de detaliate si interesante despre grupa dansurilor de concurs latino: samba, rumba, cha-cha, jive si paso doble.
(Va urma)
